Ce se va întâmpla cu armata Germaniei, dacă Martin Schulz va deveni cancelar

Ce se va întâmpla cu armata Germaniei, dacă Martin Schulz va deveni cancelar
Publicat: 10/04/2017, 21:19

Prezent la o întrunire a asociației presei străine de la Berlin, Schulz a fost întrebat dacă prezența Germaniei în NATO ar putea fi un subiect deschis pentru negociere într-un guvern condus de Partidul Social-Democrat și a răspuns că „suntem un membru puternic și de încredere al NATO”.

Administrația președintelui american Donald Trump a cerut Germaniei să crească cheltuielile de apărare la doi la sută din PIB, pentru a îndeplini un obiectiv al Alianței Nord-Atlantice. În replică, cancelarul Angela Merkel a anunțat că Germania va respecta acest plan.

„Nu avem nevoie de o spirală ascendentă a înarmărilor, ci mai degrabă de inițiative de dezarmare. Ținta stabilită de NATO ar însemna o povară financiară substanțială pentru Germania”, a precizat Martin Schulz.

Schulz a subliniat că social-democrații vor respinge presiunea Statelor Unite de a aloca mai mulți bani apărării.

„Nu mi se pare a fi obiectivul principal al politicii externe germane să cheltuiască 20 de miliarde de euro sau mai mult pe an pentru a îndeplini acest obiectiv și, în cele din urmă, să aibă o politică potrivit căreia să existe o țară înarmată până în dinți, în mijlocul Europei”, a spus Schulz.

Martin Schulz este candidatul formațiunii de stânga Partidul Social-Democrat (SPD) pentru postul de cancelar al Germaniei și va concura împotriva Angelei Merkel, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), care va finaliza al treilea mandat de cancelar. Alegerile federale sunt programate pentru 24 septembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×